O mAMika FoaRtE FerICiTa!!!

Gîndesc prin prisma sărutărilor tale, suspin cu gîndul la alinarea cuvintelor și șoaptelor surzite de doruri și necazuri, a căror capăt nu îl mai pot cunoaște! Știu ce-nseamnă să privești peste ceea ce urmează după tine și învăț din fiecare greșeală cîte o lacrimă nouă ...cîte o privire veche pe care o renovez cu cioburi de mine neîmplinită și strîmtă! Aud ceea ce buzele tale nici să priceapă nu reușesc și smt ceea ce urechea ta plină de iarbă a cunoașterii nu aude și nici nu poate să atingă dragostea ce-o fur de prin universuri înstrăinate de dureri! Visez cu gîndul la ceea ce defapt nu-mi poate aparține sau poate mă doar copleșește o stranie dorință de a simți ceea ce demult nu am mai simțit! Ridic talpa de la pamînt și lovesc cu putere peste o grămadă de lacrimi ...par a fi un mușuroi de gînduri pe care nu mai simt nevoia să le aud sau văd vreodată! Prind niște brațe atît de calde și simt pe frunte un sărut de prieten și iubit, sărut care tinde să-mi strîngă întreaga fi

Privește lumea prin ochii mei Și ține-mă strîns de mîna-mi uscată - Lasă-ți fruntea pe brațul meu trist, Și uite la mine ...încă odată! Îmi place zîmbirea-ți senină- Mă face să-mi umplu suflarea de tine, Respir cu o poftă ușoară de dulce, Respir exact ca și tine! Lasă-ți privirile-n palmele-mi reci Și încălzește-mi buzele-nghețate de dor- Țin brațul tău pe pieptu-mi Și-mi pari atît de ușor!!!

Lipsesc din mine și trupu-mi se lasă ușor suflat  de vînturi  timide! Aride-mi se strîng gîndurile-n grămezi de suflări tomnatice, sau poate fierbinți! Voi transforma palma ta într-un scrum care  să te trădeze c-o notă  întîrziată... Voi răsfira pletele-mi negre și pline de noroi  spre ochii tăi  închiși ... Tu...hm...doar vei privi ca spre o scenă din inima-ți frîntă de- atingeri  uscate și-atît de străine și vei surîde  atît de trist...

Știu... știu că nu mai sunt exemplara cea de altădată, care își lăsa aici gîndurile zi de zi ... Știu că din august pînă în septembrie a trecut ceva timp și timpul ăsta nici nu l-am reușit cuprinde pentru că brațele, ochii, gîndurile și întraga-mi ființă e cuprinsă strîns de o feerie...un voal ce inundă fiecare părticică din mine...  Stropii de ceață și ea...toamna e vinovată, e vinovată de amorțirea ce o simt și starea de regăsire ce am simțit-o azi, iar amorțirea asta e vinovată că am ajuns să mă regăsesc printre însemnări de altădată...   *   *   * Către mine... 29 Iunie 2009 O zi cu ploaie în care nu mai am poftă să-i scriu cuiva și încep să mă gîndesc și la mine... Nu ţi-am mai scris demult, Tot mai priveşti la ploile de mai? Tot mai lăcrimezi la geam cînd stai? Şi tot mă laşi să te ascult... Încărunţeşti,azi,poate şi mai des, Dar tot îţi mai citeşti viaţa de crin? Tot îţi mai blestemi al tău destin Şi tot mă laşi să-ţi scriu ce nu s-a şters?!