O mAMika FoaRtE FerICiTa!!!

Înk îmi mai stau dulcele tale atingeri pe piele, prin păr   Pe buze parcă buzele tale se simt atît de fierbinți și de moi!   Vibrează în mine fiorii grăbiți, ochii îmi cer să te vadă,  iar inima, ea îți declară un  gingaș și dulce război! Îmi scrii că degetelor tale li-i rece fără de părul meu, Și-n dor nebun de mine și de fața mea, te scalzi! La zîmbetul meu, la ochii mei înseninați mereu gîndești, Iar șoapta sufletului tău îmi strigă cît poți să mă iubești! Închid ochii și respir cu vocea ta atît de caldă și de dulce Și-așa, în amorțire și delir aș vrea tu să mă ții și-ți cer Să-nțepenim!... și-n absolută nemișcare și gîndire  Să rămînă totul, chiar și noi, în doi, învăluiți de vise și mister! O singură clipire-a ochilor înlăcrimați de dor și de tăcere a fost deajuns ca să tresar și din dulcea-mi feerie să dispar... Să simt cum mai vibrează-n mine doar fiori grăbiți și-un dor În inimă, cărei de azi, războiul dulce și gingaș eu

Nu-mi scriu î n vers durerea toată  Și gîndu-mi rece-n rimi nu-l aranjez!  Nu scriu o poezie , din nou, ca altădată,  Ci doar cu gînduri fine, gingaș, timidă ... deranjez... Timpul ăsta mă-nvață să fiu tare Și-n noapte să nu plîng, iarăși, de dor— Nu scriu o poezie, sufletu-ți să-nmoaie, Ci scriu aici arome, le las pe foi, să-mi fie mai usor... Nu voi un sfat frățesc și nici măcar povață,  Doar ochii să-i ascunzi sub lacrimi sure! Nu scriu o poezie ce sufletu-ți înhață! Nu scriu vers dupa vers ca lacrimi să îți fure!... Scriu doar fărîmituri din gîndurile-mi albe Și le înșir pe lacrimi și pe privirea-ți vie. Nu scriu cuvinte seci ca-n minte să îți sape, Ci scriu, iubite, doar o seacă POEZIE....

Nespunîndu-mi nimik pleci spre gînduri străine ș i vechi! Mă strîngi de mînă, iar eu te cuprind cu picioarele de mijlok ș i- ț i sar în spate c-un zîmbet desfătat ș i atît de copilăros! Totul mi se-nvîrte-n fa ț ă ș i totul  mă keamă u ș urel către bra ț ele lui...aroma lumini ț elor ce ard cu o u ș oară pîlpîială, mă aruncă-n valuri ne ș tiute de inima mea! Mîinile lui mi se afundă-n păr ș i mă strîng cu putere ca să-mi lase un sărut pe gît!... *   *   * Prive ș te-mă! Sunt atît de plină de tine! Pofta-mi se cere  urnită din loc... Să-mi mergi u ș or pe urme ș i să privesti cît de greu te-am găsit! Cu petale de gînduri înghe ț ate să îmi acoperi inima, ca mai apoi la o dură bătaie a ei să plouă cu petale de tine! Nu mă privi cu-atingeri u ș oare! ...îmi pari atît de schimbat.. e ș ti mai aproape... Dacă m-atingi cu gura- ț i moale- mă topesc!... Să-mi cumperi dulci suflări... Să tot respiri u ș or... Din zîmbet să-ti croie ș ti un chip  ș i să

Păşeşte tăcută printre frunzele roşii căzute la pământ în timp ce le loveşte cu vârful pantofului nou-nouţ. Rochia ei de mireasă are pe alocuri albul spumos al laptelui şi îi scoate în evidenţă pielea măslinie, arsă de soarele verii, vară ce a trecut prin viaţa ei cu prietenii, iubiri şi traume. Vara aceasta a renăscut dintr-o lume rătăcită, ferită de tot ce era viu unde respira aerul îmbâcsit eliminat tot din-năuntrul ei. Vara aceasta a învăţat să cânte, să danseze, să zboare şi să prindă stelele în palma sa, a învăţat să moară în valuri şi să învie la simpla atingere a dezmierdării, a învăţat să vrea, să ceară şi să ofere, a învăţat să râdă, să alinte şi să împartă iubire. A fost vara renaşterii şi ea a fost mai frumoasă ca niciodată. Acum e toamnă mohorâtă plină de ploi mărunte şi îmbâcsită de aerul mucegăit al frunzelor şi al pământului ud. Rochia de mireasă îi atârnă grea pe umeri şi-i îngreuneaza mersul fiindcă îi loveşte picioarele împleticite. Caută un loc în care soarele să-

Fiare de-ntuneric răcnesc atît de rece Şi se tot zbat, umbrind lumini, Se-astîmpăr şi apoi mai leneş Se avîntă peste răni de gheaţă Cu mirosul leger, de crini... Şi, dibuind pe-un drum, îl simt,  Se zbate-n lanţul palmei mele, Puteri îşi varsă pe pleoape! E-un ritm de doruri reci, sau... E întunericul ,e paşnicul meu vînt! E fulger prin care pasu-mi se mai pierde, În nemişcare c-o faţă palidă mă lasă... E cineva pe-aici, prin firele de vînt Tot dibuie neastîmpărat prin gară, Aleargă şi aş vrea cu ochii să îl prind, Dar îi las închişi a nuştiu cîta oară...

Fug de dorințe, fug de glasuri care mă văd De parcă mi-aș strînge-n palmele reci Gînduri culese de filosofi. Fug de umbre care mă strigă și care mai gem Cînd razele cad peste culmi învechite Și strînse pe buzele unei bătrîne. Fug de iluzii ce scad odată cu timpul Și se ascund în priviri lipsite de vrajă Ca mai apoi stinse s-adoarmă. Fug de gîndiri luminate de-absurd Și rătăcite-n epoci de fier și de piatră. Fug de lumini care ard chiar de-s stinse, Fug de buze care înjură frumos cu minciuni, Fug de zîmbete vechi și strivite-n invidii, Fug de glasuri care se-nchină spre fals, Fug de prefăcuți, care se-ascund dupa măști de porțelan sau cristal ruginit. Fug... fug de mine, de tine...de trupul meu, Trupul meu care cade-atît de-obosit- În neștire și ură, fără de glas și replici grele, Doar cu slabă șoptire și o cădere spulberată...

S-au scurs șuvoaie de priviri Prin lacrimi, doruri vechi s-au ofilit Cînd te-am strigat din amintiri Tu n-ai mai plîns, nici n-ai venit... S-au ridicat și munți în frunte, Dorințe-n gînduri s-au urnit, Frunze de vis au alergat pe punte, Tu doar ai admirat ,dar n-ai venit. Streșini strivite de vreo rază, Strigîndu-te cu colb,s-au risipit! S-au strîns pe ramuri, stînd de pază Au tot plÎns...tu n-ai venit... S-a strecurat tîrziul peste noapte,  Culmi s-au pornit spre răsărit — Toamna dur-a tot strigat în șoapte, Tu ai admirat, zîmbind și n-ai venit. Au plîns clipe de lut în urma verii, Au strîns șuvoaiele lumina-n asfințit, Au construit iluziile și streșini mai noi, Au plîns și ochii tăi,dar n-ai venit. Ai admirat și ruginitele-mi pleoape Strigînd, tu cuprindeai bătrinul infinit— Cu un sărut prindeai și tot ce-a fost departe Ca să te-ntreb,  plîngînd:“De ce-ai venit?”

Gîndesc prin prisma sărutărilor tale, suspin cu gîndul la alinarea cuvintelor și șoaptelor surzite de doruri și necazuri, a căror capăt nu îl mai pot cunoaște! Știu ce-nseamnă să privești peste ceea ce urmează după tine și învăț din fiecare greșeală cîte o lacrimă nouă ...cîte o privire veche pe care o renovez cu cioburi de mine neîmplinită și strîmtă! Aud ceea ce buzele tale nici să priceapă nu reușesc și smt ceea ce urechea ta plină de iarbă a cunoașterii nu aude și nici nu poate să atingă dragostea ce-o fur de prin universuri înstrăinate de dureri! Visez cu gîndul la ceea ce defapt nu-mi poate aparține sau poate mă doar copleșește o stranie dorință de a simți ceea ce demult nu am mai simțit! Ridic talpa de la pamînt și lovesc cu putere peste o grămadă de lacrimi ...par a fi un mușuroi de gînduri pe care nu mai simt nevoia să le aud sau văd vreodată! Prind niște brațe atît de calde și simt pe frunte un sărut de prieten și iubit, sărut care tinde să-mi strîngă întreaga fi

Privește lumea prin ochii mei Și ține-mă strîns de mîna-mi uscată - Lasă-ți fruntea pe brațul meu trist, Și uite la mine ...încă odată! Îmi place zîmbirea-ți senină- Mă face să-mi umplu suflarea de tine, Respir cu o poftă ușoară de dulce, Respir exact ca și tine! Lasă-ți privirile-n palmele-mi reci Și încălzește-mi buzele-nghețate de dor- Țin brațul tău pe pieptu-mi Și-mi pari atît de ușor!!!

Lipsesc din mine și trupu-mi se lasă ușor suflat  de vînturi  timide! Aride-mi se strîng gîndurile-n grămezi de suflări tomnatice, sau poate fierbinți! Voi transforma palma ta într-un scrum care  să te trădeze c-o notă  întîrziată... Voi răsfira pletele-mi negre și pline de noroi  spre ochii tăi  închiși ... Tu...hm...doar vei privi ca spre o scenă din inima-ți frîntă de- atingeri  uscate și-atît de străine și vei surîde  atît de trist...

Știu... știu că nu mai sunt exemplara cea de altădată, care își lăsa aici gîndurile zi de zi ... Știu că din august pînă în septembrie a trecut ceva timp și timpul ăsta nici nu l-am reușit cuprinde pentru că brațele, ochii, gîndurile și întraga-mi ființă e cuprinsă strîns de o feerie...un voal ce inundă fiecare părticică din mine...  Stropii de ceață și ea...toamna e vinovată, e vinovată de amorțirea ce o simt și starea de regăsire ce am simțit-o azi, iar amorțirea asta e vinovată că am ajuns să mă regăsesc printre însemnări de altădată...   *   *   * Către mine... 29 Iunie 2009 O zi cu ploaie în care nu mai am poftă să-i scriu cuiva și încep să mă gîndesc și la mine... Nu ţi-am mai scris demult, Tot mai priveşti la ploile de mai? Tot mai lăcrimezi la geam cînd stai? Şi tot mă laşi să te ascult... Încărunţeşti,azi,poate şi mai des, Dar tot îţi mai citeşti viaţa de crin? Tot îţi mai blestemi al tău destin Şi tot mă laşi să-ţi scriu ce nu s-a şters?!

Poate ți se pare că otrava ta  e dulce?!... Ești acru și iuțiu, fără de gust chiar, uneori! Sărutul meu te  îndulcește și te face să îmi dai fiori!... În ochi, tu crezi că licăriri mai ai  și mîndru le arăți Ochilor mei, întunecați de-o lacrimă de dor... Ești un naiv, dacă nu simți că ochii tăi se-aprind                                                  de la al meu fior!.. Ți se pare că atingerile tale sunt un cutremur și că mă aprind!  Te-nșeli, dulce ființă, ca să te simt și să mă simți,                                e de-ajuns să te cuprind!   *** Pornind de la gîndul că ne completăm și tristețea ce-o simt acum, după o grămada de timp în care nu am scris, mi-a venit inspirația și am înșirat cîteva versuri... Sînt pentru tine! Mă inspiri! Mă faci să nu fiu eu sau să fiu cea de altădată! 

Să te ating ar fi puțin ca să pot zîmbi, Să te privesc ar fi puțin ca să pot admira frumosul... Anume frumosul zîmbetului meu , frumosul privirii tale... Să te strig ar fi prea puțin ca să pot chema fericiri, Să te atrag ar fi prea puțin pentru noi, Dar pentru noi nu pot exista in lume iubiri- Ca să ne-ajungă tocmai la doi!...   8 mai 2007

Cu ochii împăijeniți de lacrimi Aștept o clipă de răgaz Și vreau, printre pleoape grele,             Să văd cu jumătăți de ochi O mînă-ntinsă, în ea, doar lăcrămioare                      și să simt, extaz! E întîlnirea unor inimi amorțite Cu slabele bătăi de foc, Și lacrimile fața ne-au scăldat, În cursul lor firesc și rece Ne-au tot cuprins ființa cu durere și amor                     și-am tot simțit, un joc! Și vom ajunge-ntr-un tîrziu, odată Lîng-asfințit rece de soare, Tu - un străin ce-mi plînge-n urmă, Eu- egoista cu un dor nebun, Vo fi doi triști cuprinși iar de dorințe vechi                      și vom simți, culoare! * Versuri scrise aseară...cu lacrimi în ochi și cu sufletl deschis am scris ce ma doare si mi-a stat mult mai ușor ... Deobicei versurile mele se așează într-o altfel de formulă și cu o altfel de rimă, dar de data asta mîna mi-a luat-o razna și s-au așezat în forma pe care-o vezi...  Nu sunt mulți care-mi vor descoase simțirile si doruri

Buzele-i atît de fierbinți, Ochii prea înfometați... Ahh... lumea îmi părea doar       licurici de zîmbet, Pe valuri de cristal purtați... Suflai ușor și parcă puțin timid, Iar mîna ta mă contura ușor... Cu buzele îmi atingeai privirea Și mă strîngeai într-un fior! Țipăt încetinit de vise și de sărutări Îmi alerga prin trupul dezgolit! Pe gît, suflarea ta, în cercuri tot fugea Și-n mine, toată ființa ta... s-a rătăcit... Cu ochii tăi închiși mă tot priveai ades De parcă, o bucată din mine ai furat! Te tot opreai și m-admirai, cu poftă Din mine, o întreagă noapte ai gustat... A fost prima nooastră noapte de dragoste și o să-mi rămînă mereu în amintire ... Sunt niște versuri de vis, dintr-o seară de mai pe care n-o voi uita...am găsit-o într-un jurnal de atunci și mi-a plăcut să ți-o împărtășesc!...

Cred că știi deja cum e să te dezamăgească tocmai cel pe care-l iubești mai mult și cel cărui ți-ai fi încredințat pînă și viața, însă ajungi la un moment cînd realizezi că ar trebui să-i mai scoți din laurii pe care i-ai dat cu ochii închiși... Știi cum poate să doară dezamăgirea, fățărnicia care o puteai aștepta de la oricine și numai nu de la el, cel care iubirea ți l-a acoperit mereu, chair și atunci cînd a greșit prea ușor?! Chiar și atunci inima ta a plîns,  strig at si a țipat de durere, dar totuși a iertat...a batut alertă, dar totuși a regăsit ritmul potrivit, ritmul care a îvățat-o să iubească și să înțeleagă... S-a înșelat și acum începe să piardă din ritm și din viteză, iar aritmiile ce ies la iveală dor prea mult... Doare cînd realizezi că doar ai pierdut timpul , doar ai sperat în zadar și doar ai plîns și lacrimile ți-au înghețaț, iar topirea lor doare ...curge șiroaie suflarea ta și curg gîndurile pe care el odată i le-a stăpînit... Acum plîngi ptr că asta e to

Dedicată unui prieten scump...   Neinspirată și cuminte Ascult cum vocea ta dulcie Îmi povestește și se minte Că un amor are să-i vie! În aventură tu trăiești, Amice drag și-ascultător, Nici nu încerci să bănuiești Că-ți va lipsi acel amor... Îți spun azi, tu să profți Și-n noapte, taina s-o cunoști. Să-i cazi în mrejele-i cuminți Ca-ntr-un tîrziu să fiți doar niște "foști"! Să nu regreți ușor apoi De-acele clipe-n noapte, Cînd ați format "întreg" din doi Și ați iubit numai prin șoapte! Și mă trezește-acum ușor Vocea ta care-mi mai minte, Că va trăi numai amor C-o fata dulce și cuminte... 02.02.2014           

Nu am insirat aici bucati din sufletul meu tocmai de anul trecut...A fost un an plin ptr ca la intalnirea lui la fel am serbat Ziua PUisorului meu mic numai ca atunci implinea 2, dar acum implineste 3 anisori! In fiecare an odata cu apropierea zilei de 20 ianuarie simt ceva inexplicabil si destul de feeric ptr sufletul meu ...IMi amintesc aceasta zi din anul 2011 a fost una memorabila si doar eu o pot tine minte exact, cu sir de amanunturi si detalii care imi sunt lipite de inima ! Am cunoscut instinctul de mama si am cunoscut durerea adevarata care este urmata de fericirea adevarata...Si da ...se cupleaza perfect si se copleteaza asa incat nu poti sa spui ca durerea este cea care ai simtit-o mai intens decat fericirea si zambetul printre lacrimi si sudori... Am intalnit frumos acest an si asteptarile, toate asteptarile mi-au fost implinite! A fost simplu...toti au zambit si s-au bucurat de cadouri, iar piciul o sa-l tina minte mereu pe Mos Craciun care a reusit sa-i implineasca in