Viaţa ochii mi-i astupă...

Fiare de-ntuneric răcnesc atît de rece

Şi se tot zbat, umbrind lumini,

Se-astîmpăr şi apoi mai leneş

Se avîntă peste răni de gheaţă

Cu mirosul leger, de crini...

Şi, dibuind pe-un drum, îl simt, 

Se zbate-n lanţul palmei mele,

Puteri îşi varsă pe pleoape!

E-un ritm de doruri reci, sau...

E întunericul ,e paşnicul meu vînt!

E fulger prin care pasu-mi se mai pierde,

În nemişcare c-o faţă palidă mă lasă...

E cineva pe-aici, prin firele de vînt

Tot dibuie neastîmpărat prin gară,

Aleargă şi aş vrea cu ochii să îl prind,

Dar îi las închişi a nuştiu cîta oară...