Ecoul pierdut...

S-au scurs șuvoaie de priviri
Prin lacrimi, doruri vechi s-au ofilit
Cînd te-am strigat din amintiri
Tu n-ai mai plîns, nici n-ai venit...

S-au ridicat și munți în frunte,
Dorințe-n gînduri s-au urnit,
Frunze de vis au alergat pe punte,
Tu doar ai admirat ,dar n-ai venit.


Streșini strivite de vreo rază,
Strigîndu-te cu colb,s-au risipit!
S-au strîns pe ramuri, stînd de pază
Au tot plÎns...tu n-ai venit...


S-a strecurat tîrziul peste noapte, 

Culmi s-au pornit spre răsărit —
Toamna dur-a tot strigat în șoapte,
Tu ai admirat, zîmbind și n-ai venit.

Au plîns clipe de lut în urma verii,
Au strîns șuvoaiele lumina-n asfințit,
Au construit iluziile și streșini mai noi,
Au plîns și ochii tăi,dar n-ai venit.

Ai admirat și ruginitele-mi pleoape
Strigînd, tu cuprindeai bătrinul infinit—
Cu un sărut prindeai și tot ce-a fost departe
Ca să te-ntreb,  plîngînd:“De ce-ai venit?”