In Memoriam...
Mi-am propus sa iti mai scriu dragul meu Jurnal....prea multe s-au intamplat in viata mea si chiar deja explodez daca le mai tin in mine...Prea multe lacrimi mai stau in mine si-n sufletul meu si trebuie sa pun cate un pe fiecare cuvint ca sa ma simt mai libera!!!
Daca ar fi s-o iau din inceputurile in care nu-ti mai scriam nimic,risc sa castig lacrimi pe obraz ptr ca in timp de un an si ceva am reusit doar sa pierd !:((
Din start in mai 2012 mi s-a refuzat iesirea la radio....Doamne,cat de dorita eram de emisie si cat de mare mi-a fost dezamagirea cand mi s-a zis: "Nu! Tu nu mai esti de radio! Tu n-o sa faci fata! Tu n-o sa ai radio in ganduri,ci numai copilul si grijile ptr el!" ....Gata...eram una cu pamintul!
Peste ceva timp am realizat ca asta defapt nu era o pierdere atat de mare,ci chiar un motiv sa-mi iubesc mai mult familia si sa le ofer celor dragi mie,mai mult timp si poate chiar mai de calitate! Nu stiam ca urma sa pierd o parte buna si importanta din ea (familie)!
Doamne, daca as fi stiut ca urma sa plece din viata mea ,Ea! :( O persoana plina de liniste,dar si de razboi! O persoana care isi tinea ascunse-n suflet atatea sentimente taioase de durere,regret,dar si de iertare profunda si sincera!
Abia cand mi-am vazut bunica rece si fara de suflare, fara de zambet si fara de sfaturi care-i curgeau din suflet ptr fiecare dintre noi! Mereu zambind,chiar daca sufletul ei plangea si se ruga ptr noi,nepasatorii si indiferentii,care abia in momentul cand ii plangeam la capatai ne dadeam seama cu cate i-am gresit si cat de mult am neglijat-o!:(((
Abia cand i-am vazut fata care nu mai lumina de dragoste ptr noi mi-am dat seama cat de des am trecut pe langa ea si n-am cuprins-o,n-am sarutat-o si nu i-am zis cat o iubesc! Si i-am zis,dar era deja tarziu...ea nu mai simtea iubirea si caldura noastra, ci doar lacrimi de regret si de durere ne erau pe fata...Nu mai puteam sa ne luam ramas bun de la ea,fiinta calda si dulce:((
Cu fraza:"Ne vei fi mereu in gand si-n inima si mereu ne vom aminti de tine si tot ce-ai facut,zis,gandit ptr noi!" ,am petrecut-o spre o groapa rece si neagra... Dureros... Trist ...si aceste sentimente m-au facut sa-mi iubesc si mai mult familia.Sa-mi dau tot timpul care-l aveam familiei si chiar incepusem mai des sa-mi programez vizite la bunica mea din sat ! Doamne,ce frumos era sa merg la ea ! Cat zambet avea pe fata cand ne vedea la poarta si ce frumoasa ne parea de fiecare data!
Flori, torta ,samapanie,bere,masa de piknik pregatita si cu toate astea mergeam spre ea si atat de bine se simtea cand ne vedea ca aranjam noi masa la fel cum o facea si ea ptr noi in copilarie.Imi amintesc verile care le petreceam de mica la ea, era deja pe picioare la 5 dimineata si ca albinutza ne gatea de mancare, ne astepta sa ne trezim si ne aseza la o masutsa mica afara si ne punea in farfurii lapte gatit deosebit de ea,asa ceva nu am mancat de mult timp si chiar niciodata,nicaieri! De acolo s-a nascut gustul inedit si unic al copilariei mele! Acolo a fost mereu ptr noi , mereu cu zambet,chiar daca avea in suflet multa amaraciune care stia cum s-o ascunda! Mereu ni se parea senina si plina de lumina...Avea mereu de toate ptr noi si mereu "fuguta" ne facea pe plac! Mereu ne indeplinea mofturile si mereu ne statea in fata cu vorba si un sfat bun!
Si din nou durere, la un an de la pierderea bunicii din partea tatalui , am pierdut-o si pe cea care nici nu ma gandeam s-o pierd atat de repede si de neasteptat! Era mereu tare si trainica incat ni se parea la toti ca o vom mai tine langa noi inca cativa ani si o vom iubi cu toata inima cat va fi langa noi...invatasem cate ceva din pierderea lunii iunie 2012... o iubeam mult mereu si vizitele,imbratisarile si cuvintele calde ne erau mereu in gand ptr ea!
Era omuletzul nostru mic,scump si tare drag,cea la care mereu alergam cu totii dupa sfaturi si dupa caldura sufleteasca ptr ca avea atat de multa afectiune in inimioara ei care intr-o zi de iulie a cedat!
Respira greu in acea zi si am alergat ca deobicei la ea, am luat-o si hai spre spital! Era deja o obishnuinta sa o ducem si s-o facem bine! Nu ne-am gandit nici ptr o clipa ca drumul pina la spital erau ultimile ei momente langa noi! M-a tras ceva s-o mangai pe mana in timp ce mergeam si sa-i vorbesc curaj si putere ca va fi totul bine, dar ea avea ochii tristi si atat de indepartati,abia acum realizez ca ea stia, stia foarte bine,simtea ca pleaca de langa noi :(((((((
Doamne,cat a durut acel apel de la reanimare in care ni s-a spus ca a plecat!
:((
Nu-mi venea sa cred ca ne-a lasat,mi se parea vesnica si ca mereu va fi acolo sa ne astepte de fiecare data langa poarta si sa ne petreaca asa cum mereu o facea....chiar daca ii era greu sa mearga ne petrecea de fiecare data si privea lunga in urma noastra!!!
Sir de lacrimi si 3 zile de durere cumplita au fost , pina cand ne-am dat seama ca o scaldam deja in lacrimi...prea mult ne sfasia sufletul acea durere si ni-l sfasie in fiecare zi cand ne amintim de ea,chiar si-n aceast moment am ochii tremurinzi si plini de lacrimi,dar sufletul mi s-a linistit ptr ca stiu ca acum ea e un inger la fel ca si cealalta bunica si stiu ca am langa mine si langa cei dragi stau mereu ele doua lumini care ne vegheaza si mereu ca si pe pamant se roaga ptr noi!
Mi-e plin sufletul de dragoste ptr ele,doua fiinte care mi-au aratat cum se traieste viata si cum se lupta cu viata ca in final cineva sa aiba un suflet plin de mandrie si iubire ptr tine!
Ambele cu cate 5 si 6 copii si fara de barbati adevarati in viata lor au irosit puteri supranaturale ptr a-si indeplini rolul de mame adevarate si ptr care fapt mereu le-am multumit si poate chiar prea putin am facut-o in raport cu ceea ce au facut ele ptr existenta noastra! Am avut si mai avem in noi cate o parte din ele,femeile de aur din neamul nostru pe care le purtam in noi si pe care le vom avea in memorie PENTRU TOATA VIATA!!!
Din start in mai 2012 mi s-a refuzat iesirea la radio....Doamne,cat de dorita eram de emisie si cat de mare mi-a fost dezamagirea cand mi s-a zis: "Nu! Tu nu mai esti de radio! Tu n-o sa faci fata! Tu n-o sa ai radio in ganduri,ci numai copilul si grijile ptr el!" ....Gata...eram una cu pamintul!
Peste ceva timp am realizat ca asta defapt nu era o pierdere atat de mare,ci chiar un motiv sa-mi iubesc mai mult familia si sa le ofer celor dragi mie,mai mult timp si poate chiar mai de calitate! Nu stiam ca urma sa pierd o parte buna si importanta din ea (familie)!
Doamne, daca as fi stiut ca urma sa plece din viata mea ,Ea! :( O persoana plina de liniste,dar si de razboi! O persoana care isi tinea ascunse-n suflet atatea sentimente taioase de durere,regret,dar si de iertare profunda si sincera!
Abia cand mi-am vazut bunica rece si fara de suflare, fara de zambet si fara de sfaturi care-i curgeau din suflet ptr fiecare dintre noi! Mereu zambind,chiar daca sufletul ei plangea si se ruga ptr noi,nepasatorii si indiferentii,care abia in momentul cand ii plangeam la capatai ne dadeam seama cu cate i-am gresit si cat de mult am neglijat-o!:(((
Abia cand i-am vazut fata care nu mai lumina de dragoste ptr noi mi-am dat seama cat de des am trecut pe langa ea si n-am cuprins-o,n-am sarutat-o si nu i-am zis cat o iubesc! Si i-am zis,dar era deja tarziu...ea nu mai simtea iubirea si caldura noastra, ci doar lacrimi de regret si de durere ne erau pe fata...Nu mai puteam sa ne luam ramas bun de la ea,fiinta calda si dulce:((
Cu fraza:"Ne vei fi mereu in gand si-n inima si mereu ne vom aminti de tine si tot ce-ai facut,zis,gandit ptr noi!" ,am petrecut-o spre o groapa rece si neagra... Dureros... Trist ...si aceste sentimente m-au facut sa-mi iubesc si mai mult familia.Sa-mi dau tot timpul care-l aveam familiei si chiar incepusem mai des sa-mi programez vizite la bunica mea din sat ! Doamne,ce frumos era sa merg la ea ! Cat zambet avea pe fata cand ne vedea la poarta si ce frumoasa ne parea de fiecare data!
Flori, torta ,samapanie,bere,masa de piknik pregatita si cu toate astea mergeam spre ea si atat de bine se simtea cand ne vedea ca aranjam noi masa la fel cum o facea si ea ptr noi in copilarie.Imi amintesc verile care le petreceam de mica la ea, era deja pe picioare la 5 dimineata si ca albinutza ne gatea de mancare, ne astepta sa ne trezim si ne aseza la o masutsa mica afara si ne punea in farfurii lapte gatit deosebit de ea,asa ceva nu am mancat de mult timp si chiar niciodata,nicaieri! De acolo s-a nascut gustul inedit si unic al copilariei mele! Acolo a fost mereu ptr noi , mereu cu zambet,chiar daca avea in suflet multa amaraciune care stia cum s-o ascunda! Mereu ni se parea senina si plina de lumina...Avea mereu de toate ptr noi si mereu "fuguta" ne facea pe plac! Mereu ne indeplinea mofturile si mereu ne statea in fata cu vorba si un sfat bun!
Si din nou durere, la un an de la pierderea bunicii din partea tatalui , am pierdut-o si pe cea care nici nu ma gandeam s-o pierd atat de repede si de neasteptat! Era mereu tare si trainica incat ni se parea la toti ca o vom mai tine langa noi inca cativa ani si o vom iubi cu toata inima cat va fi langa noi...invatasem cate ceva din pierderea lunii iunie 2012... o iubeam mult mereu si vizitele,imbratisarile si cuvintele calde ne erau mereu in gand ptr ea!
Era omuletzul nostru mic,scump si tare drag,cea la care mereu alergam cu totii dupa sfaturi si dupa caldura sufleteasca ptr ca avea atat de multa afectiune in inimioara ei care intr-o zi de iulie a cedat!
Respira greu in acea zi si am alergat ca deobicei la ea, am luat-o si hai spre spital! Era deja o obishnuinta sa o ducem si s-o facem bine! Nu ne-am gandit nici ptr o clipa ca drumul pina la spital erau ultimile ei momente langa noi! M-a tras ceva s-o mangai pe mana in timp ce mergeam si sa-i vorbesc curaj si putere ca va fi totul bine, dar ea avea ochii tristi si atat de indepartati,abia acum realizez ca ea stia, stia foarte bine,simtea ca pleaca de langa noi :(((((((
Doamne,cat a durut acel apel de la reanimare in care ni s-a spus ca a plecat!
:((
Nu-mi venea sa cred ca ne-a lasat,mi se parea vesnica si ca mereu va fi acolo sa ne astepte de fiecare data langa poarta si sa ne petreaca asa cum mereu o facea....chiar daca ii era greu sa mearga ne petrecea de fiecare data si privea lunga in urma noastra!!!
Sir de lacrimi si 3 zile de durere cumplita au fost , pina cand ne-am dat seama ca o scaldam deja in lacrimi...prea mult ne sfasia sufletul acea durere si ni-l sfasie in fiecare zi cand ne amintim de ea,chiar si-n aceast moment am ochii tremurinzi si plini de lacrimi,dar sufletul mi s-a linistit ptr ca stiu ca acum ea e un inger la fel ca si cealalta bunica si stiu ca am langa mine si langa cei dragi stau mereu ele doua lumini care ne vegheaza si mereu ca si pe pamant se roaga ptr noi!
Mi-e plin sufletul de dragoste ptr ele,doua fiinte care mi-au aratat cum se traieste viata si cum se lupta cu viata ca in final cineva sa aiba un suflet plin de mandrie si iubire ptr tine!
Ambele cu cate 5 si 6 copii si fara de barbati adevarati in viata lor au irosit puteri supranaturale ptr a-si indeplini rolul de mame adevarate si ptr care fapt mereu le-am multumit si poate chiar prea putin am facut-o in raport cu ceea ce au facut ele ptr existenta noastra! Am avut si mai avem in noi cate o parte din ele,femeile de aur din neamul nostru pe care le purtam in noi si pe care le vom avea in memorie PENTRU TOATA VIATA!!!
.jpg)
Comments
Post a Comment